FLUIDE

 

Bule

Lichidul din cilindru este mai vâscos decât apa; de accea, lăsând încet, printr-o fantă mică a unei pompe de aer, să se formeze bule mari, acestea  vor urca maiestos. Firește, există forță de ascensiune, dar și o forță de frecare cu atât mai mare, cu cât lichidul este  mai vâscos. Provocare: o a doua bulă de aer trimisă în cilindru o înghite pe prima.

 Vârtej în cilindru

 

Agitatorul din interiorul cilindrului este acționat de o manivelă manuală până când apa intră în rotație lentă, apoi din ce în ce mai repede. Apa urcă și se formează un vârtej ca o pâlnie de la podea în sus în interiorul acestuia.

Uscător de mâini

Uscătoarele de mâini cu jet de aer sunt o aplicație de înalt nivel tehnologic a fenomenului de evaporare. Aparatele situate în cele trei toalete sunt donate Casei Experimentelor de firma GBR International.

 Ceaiul

 

Fulgii colorați de aluminiu, introduși  într-un rezervor de apă cilindric, se strâng la centru, după o scurtă și ușoară rotire a cilindrului, urmată de încetinire  și oprire bruscă.